Orașul București este, ca orice mare metropolă, o uriașă sursă generatoare de gunoi – menajer, organic, din plastic, din cârpă sau din metale, din deșeuri sau reziduuri industriale, din rezultatul demolărilor. Bucureștenii sunt, în plus, un fel de campioni la irosirea alimentelor – mai mult de două treimi din mâncare este aruncată de restaurante, proporția fiind destul de apropiată și în cazul gospodăriilor individuale.

Gunoiul acumulat anual – între 1 și 1,5 milioane de tone – este o uriașă sursă de probleme și belele. Gropile de gunoi, ecologice sau nu, sunt organizate pe principii mafiotice, generează corupție, au efecte grave de poluare, cauzează șobolani și alte dăunătoare, îmbolnăviri în masă și chiar schimbări ne-naturale ale geografiei și topografiei localităților din jurul Capitalei. Sunt surse permanente de bani negri pentru establishmentul politic bucureștean și, paradoxal, motive nemeritorii de câștigare a alegerilor, precum și instrumente de șantaj politic.

Dar gunoiul poate fi și o soluție pentru două mari probleme ale Bucureștiului: poluarea și energia costisitoare și insuficientă.
Gunoiul non-organic poate fi transformat într-o sursă cvasi-inepuizabilă de materii prime de o mare diversitate. De exemplu, anvelopele uzate pot fi transformate înapoi, prin inginerie inversă, în petrol, negru de fum, oțel și tot felul de alte materii prime care le intră în compoziție. În loc de a fi arse la marginea Bucureștilor, cu efect de intoxicare a aerului, aceste reziduuri ar putea fi materie primă și surse de energie.

Gunoiul organic poate fi o sursă importantă de energie regenerabilă, căci poate fi transformat relativ ușor în biogaz. Capitala are sute de hectare de betoane rezultate din fabrici sau depozite dezafectate – acestea ar putea fi ușor transformate în stații de biogaz.

Totul este ca acest gunoi să fie corect și selectiv colectat. Companiile care primesc de la primărie concesiunea serviciului public de colectare a gunoiului ar urma să plătească pentru că le dăm dreptul să ridice gunoiul, care este proprietatea primăriei, respectiv a cetățeanului. Întrucât cetățeanul sau comerciantul ar face o mare parte din munca de colectare selectivă a gunoiului, urmând ca procesarea în vederea transformării în materie primă sau sursă regenerabilă de energie să fie efectuată de companiile specializate, este evident că li s-ar cuveni să primească un preț pentru această muncă, precum și facilități de ordin fiscal sau logistic.

Lupta contra poluării și pentru descoperirea de noi surse de energie regenerabilă nu poate fi eficientă dacă se bazează doar pe sancțiuni și, chiar mai grav, nu poate avea rezultate palpabile dacă se transformă în taxe și impozite pe amprenta de carbon, adică, pe fumărit. Trebuie ca cetățeanul și comerciantul să aibă și o motivație financiară pentru ca obligația morală de a nu polua să fie voluntar executată.

Transformarea reziduurilor și a deșeurilor industriale, comerciale sau casnice în materie primă și în energie înseamnă economie circulară și trebuie tratată ca un opus rațional și responsabil, sustenabil pe termen lung, la economia liniară, care se bazează pe consumul ireversibil de resurse, transformate la final în gunoi imposibil de tratat și eliminat.

Ca să poată funcționa, toată lumea trebuie să aibă de câștigat din economia circulară.

În România, încercările în domeniu sunt timide, cel puțin în raport cu rezultatele spectaculoase obținute în acest domeniu în țările din nordul Europei.

Pentru reziliența metropolei București și pentru generațiile viitoare, este timpul ca acest concept să fie pus la lucru în primul rând în București.