Față de temea obișnuită a mesajelor pe care le înregistrez aici, în Parlamentul European, este un pic neuzual ceea ce vă voi spune acum, dar este important nu numai pentru România, ci și pentru întreaga Uniune European. Într-o dezbatere electorală de ieri, candidatul la alegerile prezidențiale din România, din al doilea tur de Scrutin, Nicuşor Dan pe numele lui, a făcut o declarație șocantă, pe care o citez textual. Ce poate să facă președintele? El are în mână un instrument foarte puternic, influența sa în justiție, care înseamnă posibilitatea de a lupta cu corupția.

În sistemul constituțional românesc, niciun politician și nici o autoritate statală, cu atât mai puțin președintele, nu are influență în justiție. Dacă, de facto, această influență există, transformând justiția în armă politică, nu înseamnă că este și democratic, nu înseamnă că poate fi în mod rațional justificat. Să vă zic ce poate face președintele României în raport de sistemul judiciar românesc, în orice caz în sistem constituțional.

De exemplu, poate prezida ședințele Consiliului Superior al Magistraturii, la care, în mod excepțional, poate să participe, dar nu are niciun drept constituțional de a influența justiția. Nici în general, nici în special. De exemplu, într-un act de justiție concret.

La asta se opune principiul independenței judecătorului, care este prezumat că judecă doar conform legii și propriei conștiințe. De asemenea, președintele României poate numi, chiar în ciuda avizului negativ al Consiliului Superior al Magistraturii, anumiți șefei aparatului de justiție, cum ar fi, de exemplu, procurori șefi. Precum și trei dintre cei nouă membri ai Curții Constituționale.

Dar președintele României nu are niciun drept și nici o pârghie constituțională pentru a influența modul în care cei numiți pe astfel de funcții sau demnități publice se comportă și mai ales judecă. Dacă ar fi altfel, ar fi pur și simplu în mijlocul unei autocrații care este o formă de tiranie și care poate eșua ușor în totalitarism. Ceea ce poate, ceea ce trebuie să facă un președinte al României în raport de sistemul judiciar este să medieze între puterile statului și între stat, inclusiv sistemul judiciar pe de-o parte și societate pe de alta parte.

Fenomenul corupției este cât se poate de real și este cât se poate de nociv în societățile democratice. Iar societatea este în cel mai înalt grad interesată în combaterea acestui fenomen. Noi toți suntem interesați în combaterea acestui fenomen.

Dar judecata corupției nu o fac decât instanțele, în mod independent și în parțial, în timp ce președintele României poate doar să dea glas cerințelor populare, nemulțumirilor populare, fără a aduce însă atingere principiilor constituționale și drepturilor și libertăților fundamentale, inclusiv dreptului la apărare. Mai ales președintele nu va putea să își impună propria agenda și propriile comportamente asupra judecătorilor. În cazul domnului Nicușor Dan e ciudat, dar el nici măcar nu respectă importante hotărâri judecători și motiv pentru care primăria la care lucrează, pe care o conduce, plătește penalități de zeci sau chiar sute de milioane.

Independența și imparțialitatea judecătorilor sunt și principii ale CEDO și ale tratatelor Uniunii Europene. Așadar, dacă în România se întâmplă o abdicare de la aceste principii, asta privește întreaga Europa. România a avut, din păcate, perioade lungi de timp în care independența și imparțialitatea justiției au fost știrbite de politicieni și de serviciile secrete.

Încă nu am scăpat de acest virus și încă purtăm acest stigmat din mandatele ultimilor doi președinței României, care au făcut din justiție o feudă a lor. Nu avem deloc nevoie de retrăirea acestor perioade triste din istoria recentă. Mult mai important este că încrederea cetățenilor români în justiție și în instituțiile democratice, deja scăzută din cauza ultimilor doi președinți, a scăzut abrupt și periculos de mult în ultima jumătate de ani, de când alegerile au fost anulate.

Iar institutele de măsurare a ratingului democratic sau economic au degradat România, plasând-o în rândul țărilor riscante și nedemocratice. Chiar nu ne permitem ca țară, ca popor, să ne procopsim cu un astfel de personaj pierdut în timp, în anii 2005-2007, în funcția de președinte al României, așa cum este candidatul Nicușor Dan. Nu de alta, dar ne-am obținut cu greu libertățile și drepturile.

Mai ales după nenorocirea totalitară din pandemie, când a fost clar că drepturile și libertățile noastre pot dispărea peste noapte, iar statul tătuc poate decide să ni le redea discreționar, dar numai condiționat și numai cu pipeta, când rămâi fără libertate și proprietate, unica speranță este ca un judecător independent și imparțial să judece cu împătat și să decidă dacă ești sau nu ești victima unui abuz. Influența președintelui Republicii în acest caz e mai mult decât mocivă. E infecțioasă, contaminând întreaga societate.

Așadar, oameni buni, hai liberare!