La referendumul de săptămâna trecută din Elveția, 50,4% dintre participanți au spus „da”, iar 49,6% au spus „nu” identității digitale. Promotorii referendumului au acuzat în mod explicit compania de telecomunicații Swisscom, deținută de stat, de implicare ilegitimă în referendum și au formulat o acțiune judiciară pentru anularea acestuia. Până la soluționarea cererii de anulare, rezultatul referendumului nu poate fi validat.

Elveția este singura țară din lume unde democrația directă funcționează. O falsificare a rezultatului referendumului privitor la identitatea digitală ar compromite grav acest mit al Elveției ca țară a democrației directe. Dacă referendumul este validat, Elveția va deveni un stat care își obligă propriii cetățeni la identificarea digitală.

Foarte probabil, Elveția va extinde obligația și la străinii care vin acolo ca turiști, muncitori sezonieri, investitori sau chiar diplomați. Implicațiile acestui referendum depășesc aspectul constituțional federal și chiar și sfera geopolitică. Impunerea identității digitale înseamnă construcția coliviei digitale.

Impunerea monedei digitale a Băncii Centrale (CBDC) este ușa coliviei prin care vom fi introduși, cu sau fără voia noastră, în colivie. Aceste două scule totalitare, pe care le admite o mare masă de oameni sub cuvânt că sunt progres și ne fac viața mai comodă, ne vor pune pe toți sub un panopticon, sub o cupolă digitală, unde nu doar că vom fi vizibili în absolut tot ceea ce facem în online, cu fiecare scânteie pe care o emitem când acționăm în lumea digitală, dar vom fi și controlabili printr-un simplu click. Vom deveni niște păpuși emoționale („emotional puppets”), după formula ideologului Forumului Economic de la Davos, Yuval Noah Harari, simplu de sertarizat în diversele straturi ale coliviei, cu roluri bine definite, fără acces la ascensorul social.

Fără identitatea digitală, păpușarii lumii nu îți pot lua urma. Fără moneda digitală a băncii centrale (CBDC), elitele automandatate, nealese de nimeni, nu te pot controla. Cu identitatea digitală și moneda digitală suntem însă șah-mat.

Nu știu de ce și cum, dar actualul establishment global ține neapărat să împlinească niște profeții biblice sau unele preconizate dezvoltări din romanele distopice din ultima vreme. În „Povestea slujitoarei” („The Handmaid’s Tale”) de Margaret Atwood, o scriitoare din Canada, se întâmplă cam ceea ce se încearcă acum sub impactul ideologiilor de la Davos, Elveția. Într-o Americă a libertăților excesive, a desfrâului și a abandonului oricărui sens rațional sau emoțional al vieții, sub impactul unor profeți de stadion și de televizor și al unor politicieni veroși care, deși nu cred decât în bani și putere, joacă roluri pioase de credincioși smeriți, se întâmplă o lovitură de stat care înlocuiește peste noapte democrația americană cu o teocrație bizară extrasă din texte biblice din vremea patriarhilor.

Personajul central al cărții, o femeie, se trezește dintr-o dată într-o realitate paralelă, cruntă, în care femeile nu mai au drepturi, ci doar îndatoriri și roluri. Vrea să cumpere cu cardul țigări de la o benzinărie normală; nu mai există bani fizici și nici credite pe card; află pe loc că i s-a blocat contul din bancă; cere explicații, i se spune că, de vreme ce este femeie, nu mai poate avea nici bani, nici avere, pentru că totul trece la bărbatul său, care doar el mai poate face cumpărături. Margaret Atwood, autoarea, explică: tot ce are litera „M” (mascul) în descrierea contului bancar este temporar prezervat.

Tot ce are litera „F” (femelă) în respectiva descriere este blocat, eventualele lichidități fiind trecute pe numele soțului, tatălui sau fratelui, dacă există, sau, în lipsă, în contul statului. Urmează deposedarea tuturor oamenilor normali, inclusiv a bărbaților, de bani, averi și libertăți, desigur.

Urmează segregarea socială, separarea oamenilor în categorii după rolurile pe care trebuie să le joace în societatea aceasta teocratizată. Bărbații se separă în comandanți, paznici, soldați, grădinari. Femeile se separă în soții, slujitoare, țiitoare, producătoare de copii.

Femei de serviciu („Marte”, cum le zice în carte). Consiliere sufletești („mătuși”, cum le zice în carte). Bărbații care nu se supun sistemului sunt expulzați în colonii sau spânzurați ostentativ de zidurile-frontieră ale orașelor.

Femeile care nu se supun devin „nefemei”. Copiii care se nasc bolnavi, betegi, cu dizabilități, sunt „necopii”. Vă puteți închipui ce se întâmplă cu nefemeile și necopiii.

Ca să evite revoltele, sistemul este în război permanent, la fel cum se întâmplă și în romanul „1984” de George Orwell. Războiul este dus inclusiv cu facțiunile religioase care nu respectă felul acesta bizar de religie pe care îl practică regimul comandanților-patriarhi. Oamenii de rând, oamenii simpli, nu mai au acces la cărți, nici măcar la Bibliile tipărite, iar comandanții, niște oameni trecuți de vârsta a treia, sunt îndreptățiți sau chiar obligați să facă copii cu slujitoarele, cu țiitoarele, pe care le schimbă la doi ani pentru a spori șansele de procreare.

Vi se pare de vis? Suntem la un pas de ele. Asta vor la gard și Ursula.