Când o organizație primește bani publici și apoi face lobby pentru agenda celui care o finanțează, independența ei devine discutabilă. Avem dreptul să știm unde ajung taxele noastre și ce se cumpără, de fapt, cu ele.

Finanțarea publică și dependența de granturi

UE și statele membre finanțează direct și indirect mii de ONG-uri prin bugetul multianual, fonduri de coeziune, programe precum Citizens, Equality, Rights and Values, Horizon, ajutor extern și granturi naționale.

Sumele sunt de ordinul miliardelor de euro anual.

Este real că o parte din acești bani merge către servicii sociale, mediu, cercetare sau ajutor umanitar.

Dar o mare parte din acest bănet susține advocacy, monitorizare, „fact-checking” și campanii pe migrație, climă, egalitate de gen sau stat de drept.

Comisia Europeană și multe guverne tratează aceste organizații ca parteneri în implementarea politicilor, iar nu ca simpli beneficiari neutri. Sunt inserate în contracte condiții și termene de livrare a rezultatelor scontate de finanțator, exact ca în cazul în care banii ar veni de la privați, cu scop și destinații precise. În cazul banilor publici alocați ONG – urilor, scopul și destinația sunt manipularea poporului și a întreprinderilor pentru acceptarea agendei ideologice și a echipei birocratice ale puterii sistemice, adânc înfipte în inima democrației occidentale. ONG – ul lui Timmermans primea bani de la UE, cu scopul indicat în contract de a influența euro-parlamentarii să fie mai amicali cu politicile Green Deal ale Comisiei Europene. Timmermans nu a fost încă arestat, deși e anchetat de vreo doi ani…

Criticile (formulate de partide din grupurile ECR, Patriots și de unele guverne naționale) se referă la:

• dependența de granturi publice care creează un cerc de feedback (ONG-urile fac lobby pentru politici publice care le aduc mai mulți bani);

• lipsa de transparență privind subcontractarea și salariile; conflictele de interese și “ușa rotativă” (intri șef de ONG, “servești” un timp ca funcționar de rang înalt, ieși supra-șef de ONG);

• cazuri în care organizații finanțate public au participat la campanii împotriva opoziției sau au etichetat poziții legitime drept dezinformare.

Rețele de influență în Europa

Suspendarea și, ulterior, reducerea drastică a USAID de către administrația Trump, au dus la eliminarea unor programe cu rezultate slabe sau cu componentă ideologică evidentă și au forțat o reevaluare a raportului cost-beneficiu, dar nu au rezolvat problema structurală a ONG-urilor care primesc bani publici și apoi fac lobby.

În UE nu există un echivalent unic al USAID, ci o caracatiță cu mii de tentacule având în centru un grup compact de 7-8 grupuri de ONG – uri globale constituite și umplute cu foști comisari europeni, foști euro-parlamentari, foști funcționari de rang înalt ai UE, lobby – iști și atârnători de profesie care s-au deprins cu “munca” de manipulare a maselor, sub masca luptei cu clima, cu pandemia, cu războiul/pacea, cu dez-informarea și discursul urii etc. La nevoie, cum a fost deseori cazul României, ONG – urile din complexul industrial al cenzurii nu de limitează la achiziția de aplauze și la satanizarea vocilor critice și a opoziției, ci scriu și fac agenda publică, selectează magistrații, scriu programele de guvernare, se intercalează în CSM sau în alte entități care se ocupă de serviciul public al justiției, intră în guvern și parlament, poluează ideologic educația etc.

În plus, o mare parte din finanțare este națională sau trece prin fonduri structurale cu reguli diferite. De exemplu, Germania cheltuie de peste 60 de ani câteva miliarde de euro anual cu finanțarea fundațiilor politice (cum ar fi Konrad Adenauer, Fridrich Naumann, Schumann), care dau politicienii și politicile main stream ale Germaniei și, implicit, ale UE. Plus trendurile și politicienii care trebuie în țări – colonie, cum e România…

Transparență și răspundere pentru banii publici

O abordare mai realistă decât interdicția totală ar fi:

• publicarea integrală a beneficiarilor, sumelor și subcontractanților;

• interzicerea folosirii banilor publici pentru campanii electorale sau pentru etichetarea adversarilor politici;

• evaluări independente ale rezultatelor, nu doar ale intențiilor;

• concurență între furnizori (inclusiv privați sau locali) în locul monopolului de facto al unor rețele de ONG-uri.

Datele existente arată că o mare parte din finanțarea publică a ONG-urilor funcționează ca subvenție pentru activism aliniat cu finanțatorul.

Așadar, plătim toți taxe și impozite pentru ca, prin intermediul ONG – urilor din complexul industrial al cenzurii, Ursula von der Lenin, Bolojan sau Nicușor Dan să își achiziționeze aplauzele, iar opoziția și vocile critice să fie reduse la tăcere, că așa e în democratură.

Din acest comerț cu aplauze și afurisenii, câștigă binișor indivizi ca Mungiu Pippidi, Oana Gheorghiu, Mândruță, Chirilă, și fac zeci de milioane personaje corupte precum Verhofstadt, Timmermans, Reynders, Mogherini. Și fac zeci de miliarde Pfizer, McKinsey, Rheinmetall …

Este exact motivul pentru care lumea devine pe zi ce trece mai euro-sceptică, iar visul nostru de libertate, pace și bunăstare se destramă.

Gheorghe Piperea