Educația în prim-plan- Gheorghe Piperea în dialog cu cadrele didactice

Domnul Gheorghe Piperea continuă seria întâlnirilor lunare de la cabinetul său de europarlamentar din Giurgiu, un demers menit să aducă la aceeași masă reprezentanți ai diferitelor categorii sociale din județ și să deschidă un dialog real și constant între cetățeni și reprezentanții lor la Bruxelles.

Sâmbătă, 12 iulie, ora 11:00, la sediul cabinetului din strada Gării, nr. 39, domnul europarlamentar îi așteaptă pe toți cei interesați să participe la o nouă întâlnire, dedicată de această dată cadrelor din învățământ. Se vor discuta problemele cu care se confruntă sistemul educațional giurgiuvean și se vor căuta soluții concrete și coerente.

În luna iunie, a avut loc o întâlnire extrem de apreciată cu oameni din lumea sportului, în cadrul căreia s-a discutat despre necesitatea susținerii sportului la nivel local, în școli, în comunitate, pentru tinerii giurgiuveni.

Astfel de întâlniri lunare vor continua, iar toți giurgiuvenii care vor să se implice, să își exprime opinia și să contribuie la dezvoltarea județului sunt bineveniți.

Domnul Gheorghe Piperea, giurgiuvean get-beget, este profund atașat de locurile natale, iubește și prețuiește oamenii acestui județ și își dorește, prin implicare și acțiune, o dezvoltare reală și durabilă a întregului județ Giurgiu.

Share

Alte știri

Profesorul universitar și europarlamentarul Gheorghe Piperea este propunerea Alianței pentru Unirea Românilor pentru Primăria Capitalei la alegerile locale din 2028. Anunțul a fost făcut de președintele AUR, George Simion, în cadrul conferinței de presă din 27 octombrie, după votul din Biroul Național de Conducere al partidului. „Astăzi, la ora 15, a avut loc o ședință […]

Un program de finanțare a înarmării statelor membre ale UE, în valoare de 150 de miliarde de euro, intitulat Security Action for Europe (SAFE), a fost adoptat de Comisia Europeană prin ocolirea Parlamentului European. Temeiul legal utilizat pentru a opera această ocolire a parlementului,

Un ideal sădit în mod insidios în mentalul colectiv, societatea de consum, a părut cândva (chiar și pentru românii abia ieșiți din comunism, în anii ‘90) că este încununarea economiei de piață, rezultatul său final. Dar scopul economiei de piață

Fără exagerare, lunile acestea se joacă soarta Comisiei Europene. Ursula von der Leyen a propus un buget multianual de 2.000 de miliarde de euro, dar statele membre net contributoare la bugetul UE, în special Germania, presează pentru un buget mult mai mic, ceva sub 1.400 de miliarde de euro.