Conferinta ECR Gheorghe Piperea

Influencerii români față în față cu legiuitorii și decidenții din Parlamentul European – un dialog despre viitorul libertății digitale.

Regulamentul privind Serviciile Digitale – Digital Services Act (DSA) – conceput inițial pentru giganții tehnologici precum Meta, TikTok sau YouTube, începe să aibă un impact direct și tot mai vizibil asupra creatorilor de conținut și influencerilor din Uniunea Europeană.

Potrivit noilor reguli, influencerii care obțin venituri prin reclame, parteneriate comerciale sau vânzarea de produse sunt considerați „furnizori de servicii digitale” sau „actori comerciali” în sensul legii. Acest lucru înseamnă că ei trebuie să respecte aceleași obligații de transparență, etichetare și responsabilitate impuse marilor platforme.

Pentru a discuta aceste provocări, europarlamentarul Gheorghe Piperea găzduieste in Parlamentul European conferința „Rules of Influence: Platform Power and Creator Rights in the Age of the DSA”, un eveniment care îi aduce față în față pe creatorii de conținut, legiuitorii europeni, jurnaliștii și experții în politici digitale, într-un dialog despre viitorul libertății digitale în Europa, la un an după intrarea în vigoare a Digital Services Act (DSA).

Deși actul legislativ este considerat un pas esențial spre responsabilizarea mediului digital, implementarea sa ridică provocări semnificative pentru micii creatori de conținut și antreprenorii digitali, inclusiv în ceea ce privește sarcinile administrative impuse IMM-urilor și creatorilor independenți.

Obligațiile influencerilor sub DSA

• Etichetarea conținutului comercial: toate colaborările plătite trebuie marcate clar (#ad, #sponsorizat etc.). Lipsa acestor mențiuni poate fi considerată practică comercială înșelătoare.

• Publicarea identității comerciale: cei care vând produse sau servicii online trebuie să afișeze numele real, datele de contact și, unde este cazul, datele firmei.

• Transparența sponsorilor: platformele pot cere influencerilor să declare cine a plătit pentru o campanie publicitară. Conținutul nedeclarat poate fi eliminat.

• Protecția minorilor: creatorii cu audiență tânără nu pot promova produse interzise minorilor (alcool, jocuri de noroc, criptomonede speculative) și nu pot utiliza tehnici manipulative.

• Cooperarea cu autoritățile: în cazul conținutului ilegal sau înșelător, influencerii pot fi obligați să furnizeze date sau să colaboreze în anchete.

Sancțiunile pentru nerespectarea DSA pot varia de la restricționarea sau blocarea conturilor până la amenzi de până la 6% din cifra de afaceri globală, în cazul platformelor.Adoptat la nivelul Uniunii Europene și intrat în vigoare la 17 februarie 2024, DSA urmărește să creeze un spațiu digital mai sigur și mai transparent, în care:

• platformele online să elimine conținutul ilegal;

• utilizatorii să beneficieze de protecție sporită și transparență algoritmică;

• minorii și categoriile vulnerabile să fie protejați de riscuri digitale;

• marii furnizori de servicii (cu peste 45 de milioane de utilizatori în UE) să își evalueze riscurile sistemice și să coopereze cu autoritățile;

• influencerii și brandurile să respecte obligațiile de transparență comercială.

Obiectivele evenimentului:

1. Monitorizarea implementării DSA la nivelul statelor membre și al platformelor

2. 3. 4. 5. digitale.

Analiza impactului asupra pieței digitale europene – de la modele de business până la inovație și libertatea de exprimare.

Identificarea dificultăților de conformare și a posibilelor riscuri de cenzură.

Crearea unei platforme de dialog între eurodeputați, mediul academic și părțile afectate.

Promovarea soluțiilor și bunelor practici pentru sprijinirea IMM-urilor, startup-urilor și creatorilor independenți.

Speakers and Guests

DSA-Conferinta ECR Gheorghe Piperea

DSA-Conferinta ECR Gheorghe Piperea

Decidenți europeni:

• Gheorghe Piperea, europarlamentar (ECR), membru al Comisiei pentru Piața Internă și

Protecția Consumatorilor, profesor de drept comercial la Universitatea din București – gazda

evenimentului.

• Stephen Nikola Bartulica, deputat croat în Parlamentul European, membru al Grupului

Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR).

• Virginie Joron, europarlamentar (Patriots for Europe Group), membră a Comisiei pentru

Piața Internă și Protecția Consumatorilor.

• Ioan-Rareș Bogdan, europarlamentar (EPP), membru al Comisiei de Cultură și Educație,

jurnalist și fost realizator TV.

Creatori de conținut:

• Fidias Panayiotou, politician, influencer, umorist și YouTuber cipriot, membru

independent al Parlamentului European.

• Diana-Gabriela Coman, specialist în social media, doctor în științele comunicării și lector universitar la Universitatea din București.

• Mike (Basic Jackpot), creator de conținut și influencer digital care reprezintă noua generație de voci online, promotor al creativității și divertismentului responsabil.

• Matei-Alexandru Babeanu-Stirbu, creator de conținut și coach român.Experți în legislație digitală și mediul academic:

• Fernando Hortal Foronda, responsabil de politici la BEUC (Organizația Europeană a Consumatorilor).

• Cristian Petru, prezentator TVR 1, profesor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București, doctor în științele comunicării.

• Stéphane Luçon, jurnalist român care scrie în limba franceză, cu o vastă experiență în mass-media europeană și comunicare interculturală.

• Kevin Kirmizigul, președintele Organizației de Tineret din cadrul Blocului Național Sindical (BNS).

Evenimentul va analiza și aspecte practice ale conformării la DSA – de la etichetarea conținutului sponsorizat până la raportarea riscurilor sistemice și cooperarea cu autoritățile de supraveghere.

Share

Alte știri

Când o organizație primește bani publici și apoi face lobby pentru agenda celui care o finanțează, independența ei devine discutabilă. Avem dreptul să știm unde ajung taxele noastre și ce se cumpără, de fapt, cu ele. Finanțarea publică și dependența de granturi UE și statele membre finanțează direct și indirect mii de ONG-uri prin bugetul […]

Uniunea Europeană pare hotărâtă să își deschidă tot mai multe fronturi de conflict. În timp ce susține neabătut Ucraina, acumulează tensiuni în relația cu SUA și își înăsprește poziția față de China. Unde ne duc deciziile luate la Strasbourg și cine va plăti prețul acestei politici a provocărilor? 

Potrivit articolului 46 din Codul Administrativ, dacă prim-ministru este demis de Parlament, președintele României desemnează un alt membru al Guvernului ca premier interimar. Premierul de acum 5 luni, Bolojan, a fost demis de Parlament.

Uniunea Europeană slăbită și la un pas de război: Ursula von der Leyen trebuie să demisioneze! Pe 16 septembrie, într-o intervenție susținută la Strasbourg, domnul Gheorghe Piperea a criticat politicile conducerii UE și a cerut demisia Ursulei von der Leyen. Redăm mai jos intervenția integrală.