Euro-DIgital-Gheorghe- Piperea

O dezbatere privind viitorul monedei europene. Euro digital, între autonomie strategică și noile standarde ale transparenței financiare

Într-un context marcat de accelerarea digitalizării și de provocările economice generate de evoluțiile geopolitice, Europa își adaptează arhitectura financiară la noile realități.

Inițiativa de introducere a monedei euro digitale face parte din acest proces și deschide o dezbatere esențială privind impactul acesteia asupra economiei, sistemului financiar și cetățenilor, într-un moment în care deciziile legate de euro digital vor influența pe termen lung cadrul economic european, legislația și protecția libertăților individuale.

Pe 21 aprilie, între orele 11:00–13:00, în incinta Parlamentul European din Bruxelles, va avea loc un panel dedicat profesioniștilor din domeniul juridic și economic, găzduit de prof. univ. dr. Gheorghe Piperea, europarlamentar din cadrul grupului politic European Conservatives and Reformists, în cadrul căruia vor fi analizate implicațiile juridice, economice și sociale ale monedei digitale europene.

Conferinta va reuni europarlamentari din mai multe state membre ale Uniunii Europene, reprezentanți ai instituțiilor europene, ai băncilor și sectorului financiar, specialiști în drept financiar-bancar din cadrul comunității Juridice.ro, analiști economici din România și de la nivel european, precum și experți în protecția datelor și drepturi digitale, inclusiv reprezentanți ai European Banking Federation, European Data Protection Supervisor și European Digital Rights.

Implicații juridice, fiscale și de securitate a datelor

Trasabilitatea crescută a plăților digitale ar putea avea implicații directe asupra combaterii evaziunii fiscale, dar și asupra raportului dintre stat și cetățean, în special în ceea ce privește supravegherea financiară.

Dincolo de beneficiile economice, proiectul ridică întrebări sensibile pentru mediul juridic și pentru protecția drepturilor fundamentale. Deși Banca Centrală Europeană susține că sistemul va integra standarde ridicate de confidențialitate dezbaterea rămâne deschisă în ceea ce privește riscurile asociate securității cibernetice.

România – între convergență și provocări

Pentru România, care nu face încă parte din zona euro, introducerea euro digital ridică întrebări strategice. Participarea indirectă la ecosistemul digital european ar putea accelera integrarea financiară și modernizarea infrastructurii de plăți, însă ar putea genera și presiuni suplimentare asupra politicii monetare naționale și asupra sectorului bancar local.

Studiul de caz al României va evidenția atât oportunitățile – precum creșterea incluziunii financiare și reducerea costurilor de tranzacție – cât și riscurile, inclusiv gradul scăzut de alfabetizare digitală în anumite segmente ale populației și vulnerabilitatea acestora la fraude cibernetice.

Dezbaterea va crea un cadru de dialog echilibrat între legiuitori europeni–europarlamentarii Gheorghe Piperea, Bogdan Rzońca (Polonia) și Stephen Bartulica (Croația)- în calitate de raportor din umbră pentru dosarul euro digital – alături de reprezentanți ai parlamentelor naționale.

Discuțiile vor fi completate de contribuțiile experților în politici publice și drepturi digitale, precum Sebastian Kneidinger, Policy Advisor Epicenter.works și Brendan Van Alsenoy, Head of Unit Policy & Legislative Consultation European Data Protection Supervisor, dar și de reprezentanți ai mediului economic și financiar – inclusiv analiști și membri ai asociațiilor bancare din Romania, precum Irina Chițu.

Dimensiunea juridică și mediatică a dezbaterii va fi reflectată prin participarea unor voci relevante din presa de specialitate și din practica juridică, precum Av. Alina Matei, Juridice.ro, în timp ce contribuțiile mediului academic și ale sectorului financiar privat vor completa analiza impactului economic și instituțional al proiectului.

Share

Alte știri

Interzicerea greenwashing-ului prin Directiva (UE) 2024/825 privind împuternicirea consumatorilor pentru tranziția verde (de modificare a Directivelor 2005/29/CE și 2011/83/UE în ceea ce privește consolidarea rolului consumatorilor în vederea tranziției verzi printr-o mai bună protecție împotriva practicilor neloiale și o mai bună informare) În fiecare zi suntem bombardați cu etichete bombastice: „100% verde”, „eco-friendly”,

Directiva (UE) 2024/1799 privind normele comune de promovare a reparării bunurilor și de modificare a Regulamentului (UE) 2017/2394 și a Directivelor (UE) 2019/771 și (UE) 2020/1828 (Right to Repair) Suntem invadați de bunuri de larg consum care, de cele mai multe ori, imediat după expirarea garanției legale (2 ani, în general),

În data de 12.11.2025, Comisia Europeană a publicat documentul European Democracy Shield: Empowering Strong and Resilient Democracies. Documentul pleacă de la premisa că democrația este „piatra de temelie” a UE (fiind esențială pentru pace, securitate, prosperitate economică, competitivitate și coeziune socială) și utilizează cu generozitate

Influencerii români față în față cu legiuitorii și decidenții din Parlamentul European – un dialog despre viitorul libertății digitale. Regulamentul privind Serviciile Digitale – Digital Services Act (DSA) – conceput inițial pentru giganții tehnologici precum Meta, TikTok sau YouTube, începe să aibă un impact direct și tot mai vizibil asupra creatorilor de conținut și influencerilor […]