Directiva (UE) 2024/1799 privind normele comune de promovare a reparării bunurilor și de modificare a Regulamentului (UE) 2017/2394 și a Directivelor (UE) 2019/771 și (UE) 2020/1828 (Right to Repair)

Suntem invadați de bunuri de larg consum care, de cele mai multe ori, imediat după expirarea garanției legale (2 ani, în general), se strică, reparația e scumpă, piese nu se găsesc sau durează foarte mult până sunt găsite, service-ul oficial nu vrea sau nu mai are obligații și ți se spune „nu merită, luați unul nou!”.

Pentru a contracara această risipă și învechirea programată a produselor (strategia prin care durata de viață utilă a unui produs este redusă intenționat sau previzibil prin design, software, piese, servicii, astfel încât consumatorul ajunge mai repede la „cumpără altul”, combătută și prin Directiva (UE) 2024/825) folosită de producători pentru a crește în continuu vânzările, a fost adoptată în 2024 Directiva Right to Repair:

• https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=OJ:L_202401799
• Termen de transpunere națională și aplicare – 31 iulie 2026.
• Directiva permite consumatorilor să utilizeze produsele pentru o perioadă mai lungă și contribuie la reducerea fluxurilor de deșeuri – un posibil efect secundar negativ ar putea fi faptul că este mai puțin probabil ca consumatorii să beneficieze de inovațiile produselor.
• Directiva se aplică produselor supuse cerințelor de reparabilitate în temeiul legislației UE, care sunt enumerate în anexa II la directivă ( mașini de spălat, uscătoare, frigidere, aparate de sudură, afișaje electronice, aspiratoare, telefoane mobile, tablete, servere și produse de stocare a datelor, biciclete și trotinete electrice), cu posibilitatea extinderii în viitor.
• Producătorii (in-house sau externalizat) trebuie, în limitele cerințelor de reparabilitate aplicabile, să repare bunuri la cererea consumatorilor, gratuit sau la un preț rezonabil și într-un termen rezonabil, cu împrumutarea unui bun de schimb dacă reparația nu este finalizată într-un termen rezonabil (în funcție de bun).
• Dacă repararea este imposibilă, producătorul poate oferi consumatorului un bun recondiționat.
• Producătorii nu ar trebui să utilizeze termeni contractuali, tehnici hardware sau software care împiedică repararea, cu excepția cazului în care acest lucru este justificat de motive legitime, cum ar fi protecția proprietății intelectuale.
• Producătorii nu ar trebui să împiedice reparatorii independenți să utilizeze piese de schimb originale sau la mâna a doua, piese de schimb compatibile și piese de schimb fabricate prin imprimare 3D, iar producătorii nu ar trebui să refuze repararea pe singurul motiv că lucrările de reparații anterioare au fost efectuate de terți.
• De asemenea, Directiva obligă producătorii să pună la dispoziție piese de schimb, instrumente și informații de reparație și pentru reparatori independenți, nu doar pentru rețeaua proprie.
• Dacă un producător se află în afara UE, reprezentantul autorizat, importatorul sau distribuitorul este responsabil pentru respectarea obligațiilor.
• Dacă este solicitată reparația în perioada legală de garanție (minimum doi ani la nivel UE, poate fi extinsă prin decizia statelor membre!!), perioada legală de garanție se prelungește o singură dată cu 12 luni (Recital 40 spune că cele 12 luni ”ar trebui să suplimenteze perioada rămasă de răspundere contractuală aferentă bunului”.
• Directiva introduce Formularul european de informații privind reparațiile (furnizat gratuit de către reparator consumatorului, specifică clar și ușor de înțeles condiții precum costul reparației, durata preconizată a reparației și disponibilitatea bunurilor de înlocuire temporară, informații valabile în principiu timp de 30 de zile calendaristice).
• Statele membre trebuie să implementeze cel puțin o măsură pentru promovarea reparațiilor, cum ar fi sprijinirea sau înființarea de platforme online locale sau regionale pentru reparații, desfășurarea de campanii de informare sau emiterea de vouchere de reparații pentru a acoperi costul reparării unui produs.
• Statele membre se asigură că platformele online naționale devin operaționale până la 31 iulie 2027.
• Va fi înființată o platformă europeană de reparații online pentru a face serviciile de reparații accesibile consumatorilor la nivelul UE, precum și transfrontaliere și în cadrul fiecărui stat membru, iar până la 31 iulie 2027, Comisia va dezvolta interfața online comună pentru platforma online europeană (cel mai probabil extensie a portalului Your Europe), cu secțiuni naționale: listă de reparatori, vânzători de produse recondiționate, cumpărători de produse defecte pentru recondiționare, inițiative de tip „repair café” etc.

În practică, atunci când consumatorul ajunge mai repede în situația „nu merită reparat, cumpărați altul”, acesta se poate întreba dacă învechirea programată a produsului utilizat stricat se datorează unui defect programat al produsului sau are de-a face cu o practică înșelătoare a comercianților? De răspunsul la această întrebare depind soluțiile și legea pe care să le invoce consumatorul în fața producătorului. În funcție de cazul concret, ar putea fi vorba de un produs cu defect (atunci când modul în care a fost conceput produsul pune în pericol siguranța utilizatorilor sau produce pagube materiale, intrând sub incidența Legii 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte) sau de o practică comercială înșelătoare (atunci când produsul rămâne sigur din punct de vedere tehnic, dar este promovat ca fiind durabil, fiabil, „eco”, „neutru climatic”, deși este construit să cedeze mult mai repede, comerciantul inducând în eroare consumatorul cu privire la durabilitate, performanță sau costurile reale pe durata de viață a produsului, intrând sub incidența regulilor din Directiva Right to Repair).

Cum identificarea soluției juridice poate fi complicată pentru consumatori într-un anumit context (produsul nu îndeplinește condițiile stricte pentru a fi considerat produs cu defect, iar învechirea programată poate fi dificil de dovedit ca practică înșelătoare), Directiva propune o soluție practică, respectiv oferă consumatorului dreptul la reparație, iar producătorii sunt obligați să ofere reparații, piese și informații, astfel încât modelul „cumpără altul nou” să nu mai fie singura soluție, în condiții de garanție extinsă.

Nu am identificat până la această dată vreun proiect legislativ pentru implementarea în România și dacă Statul Român se va folosi de opțiunile disponibile în textul Directivei de a proteja consumatorii români mai bine decât minimul legiferat în Directivă.

Ce poți face, în calitate de consumator? Să te informezi și să întrebi parlamentarul pe care l-ai votat sau grupul politic din care face parte despre cum intenționează să susțină transpunerea Directivei în legislația națională și ce măsuri mai ambițioase decât „strict minimul” cerut de Bruxelles va susține în favoarea consumatorilor.