În urmă cu 10 zile am trimis Consiliului Fiscal câteva întrebări scrise, în legătură cu impactul ajutorului financiar, militar și umanitar pe care România, timp de un an și jumătate, l-a acordat Ucrainei asupra deficitului bugetar. La data de 1 septembrie 2025, Consiliul Fiscal mi-a trimis un răspuns care adâncește misterul și agravează temerile.

(I) În legătură cu asistența financiară pentru Ucraina, documentul arată că: (i) în structura bugetului public nu există o poziție explicită privind asistența internațională, deci nici pentru sprijinul acordat Ucrainei și Moldovei de România; NOTĂ a mea – de aici rezultă că alocările de fonduri pentru aceste destinații sunt discreționare și sunt la limita calificării ca deturnare de fonduri; se dau bani publici, destinați altor poziții de cheltuieli publice (de exemplu, pensiilor, școlilor și spitalelor), pe programe cețoase ori chiar secrete de sprijin financiar al altor state; (ii) sprijinul acordat Ucrainei este secretizat, în baza unei decizii a CSAT; (iii) sprijinul acordat Ucrainei nu este cunoscut cu precizie, ci este doar estimat de Parlamentul European, în baza unor date elaborate de Institutul de Economie Mondială din Kiel, care se bizuie pe informații comunicate de autoritățile naționale; NOTĂ a mea – așadar, opinia publică românească și, mai ales, autoritățile publice românești, așa cum este Consiliul Fiscal, sunt private de date exacte despre sprijinul militar, umanitar și financiar pentru Ucraina, dar aceste date merg fără probleme către un institut străin, deși sunt secretizate de CSAT; (iv) din tabelul întocmit de Institutul din Kiel rezultă că, în perioada februarie 2022 – iunie 2025, sprijinul financiar acordat Ucrainei de România a fost de 1,5 miliarde de euro, reprezentând 0,6% din PIB, iar sprijinul financiar acordat Ucrainei de Comisia și Consiliul UE a fost de 63,2 miliarde euro, reprezentând 0,4% din PIB; prima NOTĂ a mea – suma și procentul din dreptul României sunt inexacte, fiind contrazise de Rezoluția Parlamentului European din 17 iulie 2024, de sprijin al Ucrainei până la victoria finală, din care rezultă că fiecare țară membră a UE a contribuit anual cu cel puțin 0,25% din PIB la sprijinul pentru Ucraina, acest procent fiind mărit ulterior, de unde rezultă că România a contribuit cu minim 850 de milioane de euro pe an, deci cu minim 2,55 miliarde de euro în trei ani; a doua NOTĂ a mea – suma de 63,2 miliarde de euro din dreptul UE este mult subevaluată, întrucât Ursula von der Leyen tocmai ce a declarat public că, pentru „unwavering support” pentru Ucraina, UE a cheltuit deja suma de 169 de miliarde de euro; (v) impactul războiului asupra economiilor țărilor membre ale UE se traduce și prin inflație, încetinire a creșterii economice, explozia prețului la energie, dereglarea pieței de cereale, perturbări pe piețele financiare, realocări de resurse etc.; cifra de 3,5% din PIB, evocată de ex-premierul Ciolacu în septembrie 2023, ca fiind contribuția României la ajutorul dat Ucrainei, nu a putut fi corelată cu alte date pentru a fi evaluată; NOTĂ a mea – cifra nu este negată, deci nu este chiar „scoasă din burtă” de Ciolacu: doar că ea nu poate fi corelată cu alte date pentru bunul motiv că … nu există alte date …

Și acum câteva comentarii.

În primul rând, trebuie observat că documentul emis de Consiliul Fiscal nu are în vedere decât sprijinul financiar acordat Ucrainei. Nu se vorbește nimic de ajutorul militar, constând în armament și muniție și în transportul și tranzitul prin România al armamentului și muniției din alte state, destinate Ucrainei. Nu se vorbește deloc de ajutorul economic – coridoare de transport ferite de orice controale, inclusiv sub aspectul produselor periculoase transportate în containere ermetic închise sub nume de cereale, chimicale pentru agricultură sau materii prime energetice (petrol, gaze, unele aduse chiar din … Rusia). Și nu se vorbește deloc de ajutorul umanitar sau de includerea gratuită a refugiaților sau a „refugiaților” ucraineni în categoria cetățenilor români plătitori de toate taxele și impozitele din lume (dar beneficiari pe jumătate/sfert/deloc ai prestațiilor sociale ale „statului democratic și social” român). Așadar, suntem cu totul orbi, instituțional și la nivel de opinie publică, în privința acestor costuri pe care le finanțăm noi, din munca, taxele, impozitele și contribuțiile sociale ale noastre.

În al doilea rând, se observă că totul este secretizat în privința Ucrainei, chiar și acum, când suntem sub leadership-ul unui ins care a câștigat alegerile prezidențiale cu sloganul „România onestă” și în gestiunea unui alt ins care ne cere austeritate și „solidaritate în suferință”. Ceea ce „știe” Consiliul Fiscal despre sprijinul acordat Ucrainei de România și despre impactul asupra deficitului bugetar este doar o estimare a unui institut din Kiel … La fel ca și pandemia și schimbarea climatică, promovate ca mega-sperietori care au „justificat” furturile și înghețarea drepturilor omului și a libertăților cetățenești, în favoarea unor „salvatori” care știu ei mai bine cum ne este nouă bine în colivie, și criza bugetară se bazează pe premise false și pe o frică re-direcționată. Nu românul de rând a cauzat deficitul, nu antreprenorul obișnuit a furat de a rupt TVA și accize… Românul de rând a consumat o pizza mare, cu preț de pizza mare, deci el e autorul deficitului bugetar, iar nu războiul proxy al altora și optimizarea fiscală practicată de stăpânii monopoliști ai economiei.

Războiul din Ucraina a început în 24 februarie 2022. A fost, desigur, un război de agresiune al Rusiei, dar și un război proxy al SUA contra Rusiei și, mai ales, un excelent prilej al UE de a acoperi infracțiunile comise în pandemie și furia mocnită a populației sărăcite de măsurile de „luptă” contra covid și contra schimbărilor climatice. Putin este tot atât de vinovat ca și ceilalți actori ai acestei tragedii – le-a făcut jocul, rolul său în piesă fiind cel al „dușmanului”, ceea ce a justificat asumarea de către Ursula, Macron & co a rolului de „salvator”.

România a început cheltuielile secretizate după acest moment fatidic. Evident, bugetul public pe 2022, elaborat la finalul lui 2021 și votat la debutul lui 2022, nu avea cum să prevadă aceste cheltuieli (de altfel, așa cum ați văzut din răspunsul Consiliului Fiscal la interpelarea mea, aceste cheltuieli nu sunt trecute în buget nici în anii 2023–2025). Ca să poată face aceste cheltuieli secrete, guvernele Cîțu – Ciucă – Ciolacu – Bolojan au luat de la alte capitole de cheltuieli. Așadar, pentru bani turnați în gaura neagră a războiului de agresiune al Rusiei contra Ucrainei și a războiului proxy al SUA contra Rusiei, România a luat de la pensii, școli, spitale, alocații, asistență socială, persoane cu dizabilități, infrastructură de transport sau de utilități, agricultură, cultură, ordine publică, apărare contra dezastrelor. A luat fie de peste tot, fie din anumite părți, pe care le-a condamnat la dispariție, boală, sărăcie.

Semnificative sunt două tipuri de realități ale anilor de război, pe care lumea nu le-a prea sesizat sau analizat la adevărata dimensiune: – când a devenit premier, Ciolacu a spus că el nu știe unde sunt 100 de miliarde de lei din mega-împrumuturile comise de Cîțu; nici acum nu știe nimeni ce s-a întâmplat cu acest vagon de bani; se vede din avion că nici parchetele nu vor să știe; – tot Ciolacu este cel care a cheltuit, în medie, 50 de miliarde de lei din rezerva de stat, anual; nu s-a făcut niciodată rectificare bugetară pentru a se ști de unde vin acești bani și unde se duc; nici Consiliul Fiscal, nici BNR, nici Comitetul Național pentru Supraveghere Macro-Prudențială nu au vrut să știe. Poate că pe viitor, o nouă putere în România va vrea, totuși, să știe ce s-a întâmplat cu acești bani. Poate că aici se vor vedea fluxurile către Ucraina și către buzunare private. Mai bine zis, furturile.

Guvernele stabile, pro-europene, ale României, au făcut aceste cheltuieli în secret. Nu au arătat clar și răspicat că, pentru a ne asigura că rușii nu vin și peste noi, trebuie să ajutăm financiar Ucraina. Poate că poporul ar fi acceptat (sau poate nu), dar ar fi făcut-o în cunoștință de cauză. Ar fi știut că aceste sume sunt luate din sărăcia noastră, pentru aceste destinații, cu acest scop. Dar nu. Nimic din toate astea nu s-a întâmplat. Pentru că așa a vrut Iohannis, totul a fost secretizat. Doar secretele necesare anulării alegerilor se pot desecretiza – nu în totalitate, ci numai în proporția necesară serviciilor secrete din Franța, Germania și Marea Britanie ca să decreteze, în ciuda evidenței, că a fost ingerință străină (chestie negată recent de SUA). Ingerința străină în cheltuielile secrete nu se încadrează la chestiile nasoale …

Baza constituțională și legală a acestor cheltuieli secrete lipsește. Conform Constituției și legii, veniturile la bugetul public al României sunt destinate cheltuielilor publice românești, beneficiarii fiind cetățenii români. Dacă sunt bugetate cheltuieli cu asistența financiară internațională, adică, în favoarea unor state terțe ori a cetățenilor străini și apatrizi, acestea trebuie să fie justificate tot de interesul (colectiv și individual) al statului român. Acesta este contractul social – dacă asemenea cheltuieli sunt deturnate de la scopul lor fundamental, atunci contractul social între cetățenii români și Statul român este rupt. Nu mai există caracteristica de stat de drept, democratic și social. Cu atât mai puțin nu există bază constituțională și legală pentru ajutoare financiare secrete acordate unor state terțe.

Pentru că sunt și contribuabili (plătesc taxe, impozite și contribuții sociale), iar nu numai beneficiari ai bugetelor publice, cetățenii români trebuie să știe pe ce li se toacă banii. Nici măcar banii emiși (suplimentar față de masa de produse și servicii de pe piață) de băncile centrale sub denumirea de „relaxare cantitativă” nu cresc în copaci, căci aceste artificii monetare au un preț în scăderea puterii de cumpărare a banilor, adică, în erodarea veniturilor și averii oamenilor de rând. Dacă s-au împrumutat acești bani, cu dobânzi uriașe, precum și cu consecința creșterii gradului de îndatorare de la 38% (2019), la 56% (2025) avem dreptul să știm de la cine și la ce dobânzi. Acest lucru nu poate să fie ținut secret de stat.

(va urma – în episodul III veți găsi răspunsul la întrebările pe care le-am trimis Comitetului Național pentru Supraveghere Macro-Prudențială, condus de Isărescu)